Păianjenul cu două pete, Tetranychus urticae   Rezultatul Populațiile de acarieni pot atinge niveluri dăunătoare foarte repede. Infestarea poate reduce productivitatea soiei cu 40 - 60%. Protejarea recoltei împotriva stresului, cum ar fi cel cauzat de pagubele în rezultatul erbicidelor, reduce riscul de infestare cu organisme dăunătoare. În cazul în care controlul chimic este permis, detectarea focarelor în faza incipientă contribuie la implementarea unor măsuri de control eficiente. Monitorizarea ar trebui să înceapă la sfârșitul lunii iunie și să continue pe tot parcursul lunilor iulie și august. Tratamentul timpuriu reduce volumul daunelor, iar tratamentul localizat al focarelor de infecție în apropierea câmpului ar putea fi suficient.   Biologia acarianului păianjen și a păianjenului cu două pete Femelele de acarieni-păianjeni maturi au 0,5 mm în lungime și au formă de ou. Femelele din generația de vară au o culoare galben—verzuie, iar cele din generația de iarnă sunt mai roșiatice. Masculii sunt mai mici, de culoare galbenă, cu abdomenul ascuțit. Ouăle sunt ovale și au circa 0,14 mm în diametru. Ouăle proaspăt depuse sunt de culoare alb-sticloasă. Ouăle devin gălbui mai târziu. Prima epată imatură (larva) are circa 0,5 mm în lungime, culoare galbenă, și trei perechi de picioare. Următoarele etape nimfale și adulții au patru perechi de picioare. Păianjenul cu două pete este o specie cosmopolită și se poate hrăni cu o serie de specii de plante gazdă. Adulții au dimensiunea boabelor de sare, culoare galben-verzuie spre maro, cu două pete negre. Trăsăturile morfologice, biologia, pagubele și controlul sunt similare celor Tetranychus atlanticus. Biologia Acarienii au între 10 și 14 generații pe an. Femelele care iernează depun ouăle pe plantele sălbatice primăvara. Acarienii migrează de la plantele sălbatice la marginea câmpului către culturi și creează colonii foarte repede. Acestea sunt de obicei acoperite cu o pânză de mătase fină, care le protejează de prădători și de condițiile meteorologice nefavorabile. Coloniile constau din indivizi din toate etapele de creștere. Acest lucru complică controlul chimic. Populațiile cresc rapid în luna iunie. Acarienii ating cea mai mare abundență în iulie și august. Temperaturile de peste 30°C în timpul zilei sporesc semnificativ riscul pagubelor. Inamicii naturali și bolile acarienilor care contracarează infestările se răspândesc în condiții de vreme umedă și mai răcoroasă.   Atacul acarienilor Monitorizarea culturilor și detectarea Lentilele 10x sunt de mare folos în detectarea vizuală. Cel mai simplu mod de a detecta o infestare este prin trecerea frunzei peste o foaie de hârtie albă, unde acarienii devin vizibili ca puncte întunecate, în mișcare. Pânzele de pe suprafața frunzelor indică o infestare. Acarienii migrează în cultura de soia, în special dacă vegetația de la marginile câmpului este cosită sau altfel tulburată. Câmpurile de lucernă învecinate prezintă un risc special, deoarece lucerna este o plantă gazdă preferată de acarieni. Acarienii folosesc vântul și plasele pentru transport, zburând ca un balon („balonare”). Dacă este posibil, vegetația adiacentă câmpului de soia nu trebuie tăiată în perioadele uscate, deoarece acest lucru poate stimula migrația dăunătorilor în cultură. Acarienii străpung frunzele pentru a suge seva, provocând puncte galbene care se extind și se contopesc în timp. Frunzele infestate devin galbene sau bronz. Unele frunze pot să cadă. Plasele pot fi prezente și sub frunze. Acarienii populează, de obicei, frunze tinere superioare, dar, în unele cazuri de infestare mai gravă, pânza poate acoperi întreaga plantă. Plantele afectate sunt mai mici, transpirația lor crește și fotosinteza este mai puțin eficientă. De asemenea, se maturizează mai devreme, producând mai puține păstăi și randamente mai mici. Simptomele infestării pot fi ușor confundate cu stresul apei, aplicarea necorespunzătoare a erbicidului sau bolile frunzelor. Primele simptome apar la marginile câmpului, iar ulterior întregul câmp poate fi infestat. Controlul Acarienii păianjen sunt controlați de diverși dușmani naturali. Aceștia includ, în principal, acarienii prădători (de exemplu, specii de Phytoseidae), distrugătorii de acarieni mai mici / distrugătorii de acarieni păianjen (Stethorus punctillum), dantela verde comună (Chrysoperla carnae), șiretul maroniu (Hemerobiidae) și insectele prădătoare (Orius spp.). Aceste insecte benefice ar trebui sprijinite pentru a evita reproducerea în masă a acarienilor păianjen. În plus, vor fi binevenite toate măsurile de cultivare care reduc stresul secetei. Acestea includ atenția la semănat, prin plantarea unei culturi care să concureze împotriva buruienilor, evitând utilizarea erbicidelor severe care stresează cultura. Ploaia este cel mai bun prieten al agricultorului în cazul acarienilor, deoarece populația de acarieni se distruge, de obicei, atunci când ploaia vine după o perioadă de vreme caldă și uscată. Acarienii sunt atunci atacați de antagonistul fungic Neozygites floridana. Ciuperca are nevoie de 12-24 ore de condiții meteorologice cu temperaturi ale aerului sub 29°C în combinație cu o umiditate 90% pentru a se răspândi în întreaga populație. Acarienii infectați pot fi recunoscuți după structura lor ceroasă și palidă. Ei mor după 1–3 zile. În Uniunea Europeană nu există acaricide sintetice aprobate pentru combaterea acarienilor din soia. În afara UE, există doar câteva acaricide disponibile pentru controlul chimic pe bază de clorpirifos, dimetoat (ambele organofosfați), bifentrin (un piretroid) sau abamectină (avermectine). Unele din aceste pesticide sunt disponibile pentru utilizare în țările europene din afara UE. Acestea nu sunt deseori capabile să asigure un control eficient al infestării.   Tetranychus urticae, mărirea 200x   Opțiunile de gestionare Controlul cultural și biologic reprezintă piatra de temelie pentru gestionarea acestor dăunători. O bună stabilire a culturilor (data semănatului, densitatea recoltei, etc.) poate reduce daunele cauzate de acest dăunător. Este important de prevenit creșterea buruienile, deoarece multiple specii de buruieni reprezintă gazde pentru acarieni. Aceste plante pot găzdui mai multe generații de acarieni și constituie focarul de emergență al infestărilor. Irigarea produce efecte benefice asupra soiei. Aceasta ajută și la controlul acarienilor. Culturile sunt deosebit de sensibile la infestare în faza de înflorire (R1 și BBCH etapele 60-69). Această perioadă este critică pentru formarea productivității. În cazul în care controlul chimic reprezintă o opțiune, decizia de aplicare a tratamentului trebuie să se bazeze, la momentul respectiv, pe protecția culturii. Deși infestarea în fazele ulterioare de creștere are, ca rezultat, spargerea sporită a păstăilor, efectele negative asupra productivități nu sunt la fel de mari. Observațiile regulate și sistematice pe teren reprezintă o parte importantă a planificării activităților de protecție a culturilor. Pragul economic pentru implementarea unui tratament curativ este atunci când 50% din plantele cu simptome de afectare sunt observate la marginea câmpurilor sau când pe o frunză pot fi observate, în medie, mai mult de 5 exemplare. Pentru controlul chimic, acaricidele înregistrate în acest scop sunt legale în unele țări europene din afara UE. În caz de atacuri severe, pulverizarea poate fi repetată după 7 până la 10 zile. Utilizarea unor cantități de apă mai mari decât cele utilizate în alte scopuri de pulverizare, combinată cu o presiune mai mare a pulverizatorului sporește efectul, deoarece coloniile locuiesc în partea inferioară a frunzelor. Aplicarea tratamentului în zile cu temperaturi fierbinți trebuie evitată. Același acaricid nu trebuie utilizat de două ori pe parcursul aceluiași sezon, deoarece acarienii sunt capabili să dezvolte rezistență în mod rapid. În cazul în care se aplică măsuri de control chimic, se va utiliza cea mai mică cantitate efectivă de pesticid respectiv, folosind echipamente calibrate corespunzător. Urmarea sugestiilor menționate mai sus va ajuta foarte mult la gestionarea populațiilor de acarieni. Alte activități de sprijin includ încurajarea prădătorilor și a insectelor benefice și monitorizarea populațiilor de acarieni.  

Imaginea 1. Lupinul alb Sprijin pentru luarea deciziilor Lupinul alb este cea mai valoroasă cultură proteică după soia pentru hrana animalelor și alimentația umană datorită conținutului ridicat de proteine și a profilului bun de aminoacizi. Productivitatea constituie, de regulă, în jur de 3 t/ha, variind, în mod obișnuit, de la 2 t/ha la 4 t/ha. Avantajele, în comparație cu boabele de soia, includ, în mod primordial, posibilitatea de semănare în martie (înghețurile până la 5°C nureprezintă o problemă), efectul mai mare ca plantă premergătoare sau plantă secundară, precum și florile clar vizibile, care sunt atractive pentru polenizatori. Lupinul crește bine în solurile acide, cu conținut scăzut de fosfor. Dezavantajele lupinului alb sunt riscul pierderilor cauzate de antracnoză, problemele cauzate de infestările târzii cu buruieni și o recoltare relativ târzie (mijlocul până la sfârșitul lunii august). Comercializarea lupinului necesită, de asemenea, atenție.   Antracnoza Evitarea antracnozei constituie cheia succesului. Antracnoza este o boală care se manifestă prin apariția unor pete pe frunze, fiind transmisă prin sămânță (imaginea 2). Utilizarea semințelor certificate constituie temelia controlului. Toate soiurile disponibile până în prezent sunt susceptibile la boală. În Germania, soiul mai puțin susceptibil „Frieda” a fost aprobat în 2019. Acest soi s-a s-a manifestat în cultivare în 2019 în două locații de testare din Elveția. Soiul francez „Sulimo”, la fel, s-a dovedit a fi mai puțin susceptibil și foarte performant (în două locații și pe parcursul a trei ani de testare). Din 2020, va fi disponibil soiul „Celina”, care, potrivit crescătorului, este mai puțin susceptibilă, dar încă nu avem experiență cu el. Riscul de antracnoză este redus în perioadele de vară secetoase și în zonele cu vânt sau cele deschise, cu soluri cu valori ale pH-ului sub 7.   Imaginea 2. Antracnoza  duce la creșterea localizată răsucită a plantelor întregi la momentul înfloririi (stânga) și la păstăi negre și răsucite la maturitate (dreapta). Cele mai grave pete de boală pot fi îndepărtate manual pe câmp la momentul înfloririi.     Locul și semănatul Conținutul de carbonat de calciu din sol: Lupinul este foarte sensibil la conținutul de carbonat de calciu (CaCO3, calcar și cretă) din sol. După cum demonstrează rezultatele testării pe teren la Institutul de Cercetare a Agriculturii Ecologice FiBL, cultivarea viabilă este posibilă acolo unde nivelurile de calcar sau cretă în sol sunt sub 3%. Încercarea culturii inițial la scară mică va ajuta la identificarea locațiilor viabile, unde nivelurile de calcar sau cretă variază între 3% și 10%. Cultivarea pe terenuri cu conținut de calcar și cretă mai mari de 10% nu este posibilă. Deoarece solurile cu un conținut de calcar mai înalt denotă, de asemenea, un pH mai ridicat, pH-ul solului este utilizat ca indicator al adecvării terenului. Ca regulă generală, pH-ul solului ar trebui să fie mai mic de 7. După cum arată studiile din Franța, anume calcarul din fracțiunile fine de argilă și nămol împiedică lupinul să absoarbă din sol fierul, care este necesar nodulilor pentru fixarea azotului. Rezultatul este un deficit de azot, care se manifestă prin frunze gălbui și o creștere slabă a plantei (cloroză de calciu). Sensibilitatea la antracnoză este, de asemenea, sporită pe un astfel de sol. Plantele din semințe inoculate ar trebui să aibă o culoare puternică verde închis, care reflectă nivelurile înalte de fixare a azotului, facilitată de un aport de fier adecvat. Inocularea: Fixarea biologică a azotului la lupin, ca și în cazul soiei, depinde de simbioza cu o tulpină de Bradyrhizobium, care nu se găsește în mod normal în solurile în care anterior nu a fost cultivat lupinul. Prin urmare, lupinul răspunde la inocularea semințelor. Acest lucru permite rădăcinilor să formeze noduli care fixează azotul împreună cu bacteriile, iar fertilizarea cu azot nu este necesară. După cum demonstrează testările, inocularea poate rezulta ușor în dublarea sau triplarea producției. Factorul cel mai frecvent al acestor inoculanți este o pulbere neagră pe bază de turbă care conține bacterii vii. Aceasta poate fi comandată împreună cu semințele în producția de semințe. Or, cel mai indicat ar fi amestecarea pulberii cu semințele imediat înainte de semănat până când semințele sunt complet colorate. Deoarece lumina UV ucide bacteriile, inoculantul și semințele finite inoculate trebuie protejate de lumina soarelui și depozitate într-un loc răcoros. (A se vedea Inoculation of soybean seed ).   Imaginea 3. Combaterea buruienilor este deosebit de importantă pentru prevenirea buruienilor târzii. Cultura poate fi înlăturată mecanic la primele etape.   Cultivarea și recoltarea Cultivarea: Tehnica semănatului tardiv asigură baza pentru combaterea buruienilor atât la culturile convenționale, cât și la cele ecologice. Poate fi aplicată, de asemenea, plivirea tined după trei zile de la semănat. Se va acorda o atenție deosebită pentru a nu deranja semințele. Cultivarea între rânduri poate fi utilizată la aproximativ 4-6 săptămâni după semănat (imaginea 3) în mod similar cele aplicate pentru soia (a se vedea Nota Practică 2). În mod ideal, cultivarea între rânduri ar trebui să fie realizată în a doua jumătate a zilei, când turgorul plantelor este scăzut pentru a evita daunele. Acțiunile de inspectare a culturii pentru depistarea antracnozei vor fi realizate în condiții de vreme uscată, la aproximativ 8 săptămâni de la semănat, la începutul fazei de înflorire. La acest timp pot fi vizibile primele pete cauzate de antracnoză. Îndepărtarea manuală a plantelor infectate poate ajuta la prevenirea răspândirii rapide a bolii. Recoltarea: Lupinul alb se maturizează târziu, de obicei la sfârșitul lunii august / începutul lunii septembrie. În anii foarte calzi (cum ar fi 2015 și 2018), planta ar putea fi recoltată în prima săptămână a lunii august. Precipitațiile din iulie și august pot întârzia recoltarea, mai ales atunci când stimulează producția târzie a lăstarilor noi. Momentul potrivit pentru treierat este atins atunci când semințele din păstăi „produc zgomot” când sunt agitate și când cea mai mare parte a paiului devine maro (Figura 4). Păstăile lupinului alb sunt, în mod clar, mai rezistente la spargere decât cele ale lupinului albastru. Semințele sunt mari, de aceea concavul combinei trebuie să fie deschis cât mai larg posibil. Viteza tamburului pentru treierat trebuie setată la cel mai scăzut nivel, iar viteza ventilatorului trebuie să fie mare pentru a asigura o separare rapidă a paiului. Conținutul de umiditate al culturii ar trebui să fie de 14% sau mai mic. În cazul în care este necesară uscarea, aceasta va fi realizată la temperaturi scăzute (temperatura aerului mai mică de 35°C).   Imaginea 4. În faza de floare, păstăi și lupin alb copt   Informații ulterioare Dierauer, H., Böhler, D., Kranzler, A., Zollitsch, W., 2004. Lupins. Leaflet (German). Institutul de Cercetări pentru Agricultura Ecologică FiBL, Frick. www.fibl.org/de/shop/1308-lupinen.html Dierauer, H., Clerc, M., Böhler, D., Klaiss, M., Hegglin, D., 2017. Successful cultivation of grain legumes in mixed cultivation with cereals (German). Institutul de Cercetări pentru Agricultura Ecologică FiBL, Frick. www.shop.fibl.org/ chde/1670-koernerleguminosen-mischkulturen. html Duthion, C., 1992, Comportement du lupin blanc, Lupinus albus L, cv Lublanc, en sols calcaires. Seuils de tolérance à la Chlorose. Agronomie 12, 439-445. www.hal.archives-ouvertes.fr/hal- 00885488/document Gresta, F., Wink, M., Prins, U., Abberton, M., Capraro, J., Scarafoni, A. & Hill, G., 2017. Lupins in European cropping systems. In: Murphy- Bokern, D., Stoddard, F. and Watson, C. 2017. Legumes in cropping systems, p. 88-108, Wallingford: CABI Publishing. Pagini web și video Pagini despre cultivarea lupinului ecologic în limbile germană și franceză pe platforma web Bioaktuell. ch, Institutul de Cercetări pentru Agricultura Ecologică FiBL, https://www.bioaktuell.ch/pflanzenbau/ackerbau/koernerleguminosen/biolupinen.html Site-ul web al rețelei germane privind lupinul este o resursă valoroasă: https://lupinenverein.de/anbau/allgemeines/ Forschungsinstitut für biologischen Landbau FiBL, 2020. Lupinenanbau – Erfolg mit neuen Sorten. YouTube-Kanal FiBLFilm. German (English subtitles can be chosen under “settings”) https://www.youtube.com/watch?v=ELyQAP6gT4g. Institutul de Cercetări pentru Agricultura Ecologică FiBL, 2020. Demonstrația mașinii: combaterea mecanică a buruienilor în soia. Canalul YouTube Legume Hub (în limba germană). https://www.legumehub.eu/is_article/machine-demonstration/

Cultivatorul între rânduri   Rezultatul Cultivarea între rânduri suprimă buruienile între rânduri și pregătește patul germinativ. Lucrarea respectivă îmbunătățește aerarea solului, reduce evaporarea apei și contribuie a zdrobirea părților dure ale solului. Astfel, se produce efect pozitiv asupra microorganismelor, precum și asupra numărului și activității bacteriilor fixatoare de azot care se găsesc pe rădăcinile de soia, fapt ce duce la o fixare biologică sporită a azotului. Rezultatul general implică creșterea randamentului și calității culturilor.   Atenția la detalii este esențială Există diferite opțiuni pentru controlul mecanic al buruienilor între rânduri. Condiția solului, stadiul de creștere a buruienilor, precum și echipamentele utilizate vor determina selectarea practicilor optime pentru condițiile de sol, cultura selectată și specificul locului. Cultivatorul pe rând cultivă solul și dezrădăcinează buruienile între rânduri. Mașina utilizată se ajustează la configurația mașinii de semănat. Cultivarea se efectuează în aceeași direcție și pe același număr de rânduri ca la plantare. Viteza optimă este de circa 6 km/h. Viteza tractorului, adâncimea și dimensiunea zonei de protecție între organul de lucru și plantă, variază în funcție de cultura selectată. În prezent, există o gamă largă de agregate de cultivare, cum ar fi diferite grape, sape rotative, mașini de plivit cu gheare și mașini de plivit cu flacără, care pot fi utilizate în combinație / montate pe cultivatoare pe rânduri pentru controlul mecanic al buruienilor.   A doua cultivare, cultivatorul în lucru   Timpul pentru cultivare Soia poate fi cultivată între rânduri de până la trei ori pe parcursul fazei de creștere timpurie (în general, în lunile aprilie și mai). Cultivarea va fi cea mai eficientă atunci când buruienile sunt tinere. O cultivare la etapa respectivă va produce efectul cel mai semnificativ. Cultivarea cea mai timpurie poate fi realizată în faza primei frunze trifoliate a culturii. La acest timp, prășitoarele individuale pot săpa mai aproape de plante și puțin mai adânc (5-6 cm), având grijă să nu acopere plantele tinere cu sol. La cea de-a doua cultivare și la cultivările ulterioare, zona de protecție a plantelor trebuie să fie mai mare, iar cultivarea trebuie să fie superficială (3-4 cm) pentru a nu afecta sistemul radicular al plantelor. Cea mai târzie cultivare poate fi realizată chiar înainte de închiderea foliajului. Acțiunea dată este una relativ ușoară. Sapele trebuie să fie ascuțite, ajustate corespunzător pentru a cultiva solul la aceeași adâncime, și să asigure o zonă de protecție necesară de 7,5-10 cm până la plante.   Impactul asupra productivității Una sau două cultivări între rânduri sporesc productivitatea soiei până la 275 kg/ha. Acest lucru este confirmat și în studiile în care au fost utilizate și erbicide, în 2015. O cultivare între rânduri a crescut randamentul cu 5,3%, două cultivări – cu 7,1% și trei – cu 7,3%. Creșterea a fost mai mare în anii cu precipitații mai puține.   Lățimea rândurilor reprezintă un aspect important O distanță între rânduri prea mare sau prea mică poate afecta randamentul culturii din cauza concurenței severe pentru nutrienți, apă, lumină, etc. Atunci când rândurile sunt relativ înguste, începutul perioadei critice poate întârzia, deoarece va spori concurența cu buruienile. Multe studii au examinat efectul distanței dintre rânduri și dintre plantele din rând. Conform rezultatelor obținute, distanța optimă între rânduri este de 45 cm sau 50 cm, atât în termeni de utilajele disponibile, cât și din punct de vedere al cultivării între rânduri și al controlului buruienilor. În comparație cu 70 cm, distanța între rânduri de 50 cm ajută la stabilizarea buruienilor în producția de soia.   Foliajul culturii de soia deplin funcțional după controlul adecvat al buruienilor.   Efectul asupra activității biologice Solurile grele sunt vulnerabile la condițiile anaerobe. Cultivarea între rânduri produce efect pozitiv asupra microorganismelor, dar și asupra numărului și activității bacteriilor fixatoare de azot care se găsesc pe rădăcinile de soia. Cultivarea aerează solul, ceea ce este important atât pentru fixarea azotului, cât și pentru activitatea altor microorganisme din sol care descompun materia organică. Cultivarea între rânduri reduce evaporarea și păstrează umiditatea solului, ceea ce sporește activitatea microorganismului și fixarea azotului atmosferic. Rezultatul final este creșterea productivității soiei.   Aspecte practice cheie Perioada Aprilie / mai Frecvența Două sau trei ori pe parcursul perioadei de creștere a soiei Beneficii Reducerea buruienilor în spațiul dintre rânduri Reducerea evaporării, conservarea umidității solului Zdrobirea părții dure a și facilitarea aerării solului Creșterea activității microorganismelor Ameliorarea creșterii și eficienței plantelor   Informații ulterioare Canalul Legume Hub de pe Youtube oferă resurse video utile. Demonstrarea utilajelor pentru plivirea mecanică: https://www.youtube.com/watch?v=FJZ8VEKizhc&t=14s   Prezența buruienilor înainte de cultivarea între rânduri