Perioada de semănat pentru soia

Postat: 25.01.2022
Semănatul la timpul oportun este important pentru reușita producției de soia. Semănatul în timp util asigură cea mai bună combinație dintre cultivar, durata luminii zilei (latitudine și dată calendaristică) și temperatura și umiditatea solului la adâncimea de plantare. Acest lucru permite dezvoltarea și creșterea rapidă a plantelor tinere înainte de inducerea florală, oferind baza pentru un randament înalt. Această notă practică vizează modul de identificare a datei optime pentru semănat în fiecare situație

Soia la faza primelor frunze trifoliate

 

Germinarea și răsărirea rapidă necesită soluri calde

Soia este o plantă leguminoasă de sezon cald. Este similară cu floarea-soarelui, porumbul sau sorgul în ceea ce ține de răspunsul la temperaturi. Răsadurile de soia și plantele tinere sunt deosebit de vulnerabile la vremea rece. Conform studiilor de laborator, temperatura estimativă minimă pentru germinarea soiei este de circa 6°C-8°C. Răsadurile emergente sunt deosebit de sensibile la frig. Temperaturile în sol trebuie să fie suficient

de înalte pentru a susține răsărirea plantelor în decurs de circa două săptămâni de la semănat. Răsărirea plantelor durează aproximativ 14 zile la temperatura de 10°C și 7 – 10 zile la temperatura de 12° – 15°C. Practica arată că, condițiile optime pentru semănat sunt atunci când temperatura în sol, la adâncimea de semănare, este de 10° – 12°C. Cea mai rapidă răsărire are loc la temperaturi ale solului de aproximativ 25°C.

Deoarece temperatura solului și a aerului crește odată cu avansarea primăverii, semănatul în această perioadă poate asigura o dezvoltare suficient de rapidă a plantelor la etapele timpurii de creștere, combinate cu un sezon de creștere îndelungat. Acest lucru oferă plantelor timp pentru a crea biomasa, a forma nodulii și a se ramifica înainte de inducerea înfloririi. Pe scurt, o dată timpurie de semănare asigură baza productivității, cu condiția ca răsadurile să răsară în timp de circa două săptămâni și să supraviețuiască înghețurilor târzii de primăvară.

 

Răsărirea cotiledoanelor de soia

 

Semănatul foarte devreme la temperaturi reci

În condiții de prognoză meteo de vreme caldă pentru zilele următoare, unii producători aleg să semene soiuri cu maturitate târzie, atunci când temperatura în sol ajunge la 8°C-9°C pentru a utiliza în mod optim rezervele de apă din sol și perioada de creștere mai îndelungată. Acest semănat timpuriu sporește potențialul de creștere vegetativă, care rezultă în plante mai mari cu sisteme nodulare și de ramificație mai bogate anterior inducerii înfloriri. În rezultat se va obține o productivitate mai înaltă a plantelor.

Avantajele semănatului foarte timpuriu sunt, de obicei, limitate, deoarece cultura crește încet la temperaturi scăzute. În acest timp, răsadul și planta tânără emergente sunt expuse la riscuri. În condiții de vreme rece, sporește riscul bolilor de sol la soia, în special riscul de putrezire a rădăcinii (fuzarioza, rizoctonioza, etc.). Semințele și răsadurile sunt, de asemenea, mai vulnerabile la dăunătorii solului. Plantele timpurii sunt mai expuse la riscul de îngheț. Răsărirea neuniformă din cauza răsăririi îndelungate a plantelor poate crește vulnerabilitatea plantei față de buruieni.

Înghețurile târzii

Înghețurile târzii de primăvară apar în mod regulat în multe părți ale Europei și pot afecta soia la etapele timpurii în timpul germinării și răsăririi plantelor. Riscul pagubelor este redus înainte de răsărirea plantelor și la etapa de cotiledon, dar crește odată cu deschiderea primei perechi de frunze adevărate. Conform experienței Europei Centrale, menținerea unor temperaturi sub -3°C timp de câteva ore poate aduce daune mari. Punctul de creștere al plantelor tinere după etapa de cotiledon este vulnerabil. O plantă afectată de îngheț poate supraviețui și dezvolta ramuri noi din muguri auxiliari. Daunele cauzate de îngheț, atât la nivelul punctului de creștere, cât și la cel al cotiledoanelor induc, de obicei, moartea plantei. Impactul negativ al înghețului depinde nu doar de temperatura aerului, ci și de adâncimea de semănare, tipul de sol, temperatura și umiditatea acestuia. Solurile uscate pierd căldura mai repede, iar solurile umede se încălzesc încet.

Riscul pagubelor cauzate de îngheț este mai mare în spațiile deschise și în zonele joase sau în locurile în care soia răsare din reziduuri grele, care reduc transferul de căldură din sol. Cunoașterea incidențelor de îngheț din înregistrările meteo pentru fiecare zonă de creștere, combinată cu prognozele meteo, ajută la gestionarea acestui risc.

Formarea nodulilor

Experimentele de mediu controlat, precum și experiența practică au arătat că temperaturile scăzute ale solului (sub 10°C) în momentul răsăririi plantei întârzie formarea nodulilor și instituirea fixării biologice a azotului. Acest lucru determină un deficit precoce de azot, care duce la scăderea productivității și a conținutului de proteine.

 

Semănatul târziu în condiții calde

Soia poate fi semănată și la câteva săptămâni după ce temperatura în sol a atins 10°C. Pe măsură ce temperaturile cresc peste 10°C, dezvoltarea plantei tinere este accelerată și este posibilă o închidere timpurie a foliajului. Acest lucru este, în special, benefic pentru suprimarea dezvoltării buruienilor și oferă soiei un avantaj competitiv. Datele pentru semănat târziu sunt utile în cazul câmpurilor cu infestare sporită cu buruieni sau pentru cultivarea soiei ecologice, unde utilizarea erbicidelor nu este permisă.

Soia poate, de obicei, să compenseze bine o însămânțare întârziată în luna mai. Pierderile de productivitate sunt mai probabile atunci când semănatul întârziat este urmat de temperaturi ridicate și niveluri scăzute de umiditate în sol sau când cultura nu este în măsură să se coacă.

 

Experiențe din testele de teren germane

Centrul de Cercetare de Stat Bavarez pentru Agricultură (LfL, Germania) a examinat efectul datelor de semănare asupra răsăririi în câmp pe parcursul a trei ani. Tabelul 1 arată efectul temperaturilor în sol asupra răsăririi plantelor la momentul și după semănare. Semănatul timpuriu este asociat cu temperaturi scăzute ale solului și cea mai lungă perioadă de germinare, rezultând în 74% din răsărirea în câmp. Ratele de productivitate cele mai înalte au fost obținute în cazul semănării soiei la mijlocul lunii aprilie, când temperatura în sol la data semănării a fost, în medie, de 10,5°C și a crescut la 12,3°C în primele 14 zile (Tabelul 1). Plantarea foarte târzie a cauzat un conținut crescut de umiditate al semințelor de soia la data recoltării și, prin urmare, costuri mai mari de uscare (Tabelul 2).

 

 

Date obișnuite pentru semănarea soiei în Europa

Semănatul începe, de obicei, în a doua jumătate a lunii aprilie în părțile calde ale Europei Centrale (Austria sau Germania). Semănatul în regiunile caracterizate de ierni blânde și primăveri calde, de ex. Croația, Ungaria sau Serbia, poate începe cu 1-2 săptămâni mai devreme, în timp ce în regiunile mai reci, precum vestul Ucrainei sau Polonia, începe cu 1-2 săptămâni mai târziu. Cel mai recent, perioada de semănare a soiei viabilă din punct de vedere economic în Europa Centrală este, de obicei, începutul lunii iunie, deoarece condițiile meteorologice din toamnă limitează recoltarea culturilor cu maturitate târzie. Producătorii din regiunile caracterizate de vreme caldă și însorită în septembrie și octombrie, de exemplu, sudul Franței, Italia, Croația, Ungaria sau Serbia, pot semăna soia ca a doua cultură chiar și la începutul lunii iulie, cu condiția prezenței irigației.

 

Soia la etapa primelor frunze trifoliate

 

Aspecte practice cheie

  • Începutul perioadei de semănare a soiei este marcat de temperaturile în sol la adâncimea de semănare, care ajunge la 10°C.
  • Semănatul cultivarului cu dezvoltare târzie poate implica, inițial, o perioadă de creștere mai îndelungată, cu un potențial de producție mai mare.
  • Planificarea semănatului trebuie să ia în considerare prognoza meteo pentru următoarele 3-5 zile. Dacă este prognozată vreme rece, ar fi oportun de amânat semănatul, chiar dacă temperatura în sol a atins 10°C.
  • Semănatul timpuriu (8°C-9°C) poate fi aplicat pentru a utiliza în mod optim umiditatea rămasă în sol din iarnă în condiții de vreme uscată. Semănatul timpuriu necesită mașini de semănat cu precizie și semințe viguroase.
  • Semănatul târziu la temperaturi calde favorizează germinarea și răsărirea rapidă și, prin urmare, capacitatea soiei de a concura cu buruienile. Această strategie este utilizată în cultivarea ecologică sau în situațiile în care nu este posibilă aplicarea erbicidului anterior răsăririi plantei.
  • Soiurile cu maturitate timpurie sunt cele mai potrivite atunci când semănatul este amânat până la sfârșitul lunii mai. Aceste soiuri își completează ciclul de viață mai rapid și reduc riscul recoltării târzii.
  • Se recomandă creșterea ratei de însămânțare la semănatul târziu, astfel încât cultura să poată forma rapid foliajul. Rândurile înguste ajută, de asemenea, din același motiv.

 

Informații ulterioare

Conley, S. P. and Gaska, J., 2015. Considerations for switching soybean maturity groups for delayed plantings. Cool Bean Advisor, University of Wisconsin Agronomy, Soybean Research, University of Wisconsin Extension. http://www.coolbean.info/library/documents/Switching_Soybean_MG.pdf

Cowan, D., 2019. Soybean School. Planting delays put the squeeze on long-season varieties. Real Agriculture. www.realagriculture.com/2019/05/soybean-school-planting-delays-put-the-squeeze-on-long-season-varieties/

Smith, D., 2020. Planting date affects replant decisions. The Daily Scoop. www.thedailyscoop.com/news/retail-business/planting-date-affects-replant-decisions

References

Mourtzinis, S., Gaspar, A. P., Naeve, S. and Conley, S. P., 2017. Planting date, maturity, and temperature effects on soybean seed yield and composition. Agronomy Journal, Vol. 109, Iss. 5, 2017. https://acsess.onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.2134/agronj2017.05.0247

Matthews, D. and Hayes, P., 1982. Effect of root zone temperature on early growth, nodulation and nitrogen fixation in soya beans. The Journal of Agricultural Science, 98(2), 371–376.

Ministry of Agriculture, Food and Rural Affairs, Ontario, 2017. Agronomy Guide for Field Crops. Publication 811. www.omafra.gov.on.ca/english/crops/pub811/p811toc.html

University of Minnesota Extension, 2018. Spring frost. www.extension.umn.edu/growing-soybean/spring-frost#other-risk-factors-541112

Barker, B., 2017. The best planting dates and soil temperatures for seeding soybeans. www.topcropmanager.com/finding-the-sweet-spot-for-seeding-soybeans-20776/

Aigner, A., 2014. Wann soll die Bohne in den Boden? Research of the Bavarian State Research Center for Agriculture published in Bayrisches Landwirtschaftliches Wochenblatt, Iss. 13 I. www.sojafoerderring.de/wp-content/uploads/2013/12/Artikel-Aigner-aus-BLW.pdf (in German).

Downloads

Images

  • Soia la faza primelor frunze trifoliate.Photograph: Mykola Bykov (Donau Soja)
  • Răsărirea cotiledoanelor de soia.Photograph: Mykola Bykov (Donau Soja)
  • Tabelul 1. Zile până la răsărire și răsărirea în câmp (%) pentru soia cu date de semănare (zile, luni) și temperaturile ale solului diferite.
  • Tabelul 2. Data recoltării și productivitatea soiei la diferite date de semănare
  • Soia la etapa primelor frunze trifoliate.Photograph: Mykola Bykov (Donau Soja)

Despre acest articol

Editor: Donau Soja

Drepturi de autor: © Toate drepturile sunt rezervate. Reproducerea și difuzarea în scopuri necomerciale sunt autorizate cu condiția ca sursa să fie pe deplin recunoscută.

Confirmare: Traducerea acestui articol în limbile română și rusă a fost susținută prin intermediul proiectului DevRAM, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția Austriacă de Dezvoltare în parteneriat cu Pro Didactica și Donau Soja. Număr de Grant al Proiectului 6541-01/2017. Legumes Translated a primit finanțare din programul de cercetare și inovare al Uniunii Europene Hoizon 2020 în cadrul acordului de grant nr.817634
Citare: Rittler, L. și Bykova, O., 2022. Perioada de semănat pentru soia. Legume Hub. www.legumehub.eu
Conținutul este exclusiv responsabilitatea producătorului. Nu se oferă garanții, exprimate sau implicite, cu privire la informațiile furnizate. Informațiile referitoare la utilizarea produselor de protecție a plantelor (pesticide) trebuie verificate în raport cu eticheta produsului sau cu alte surse de informații privind înregistrarea produsului.
  • DevRAM logo

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu